Friday 27 May 2011

Petrecere (interbelică) la Cafe Mitteleuropa

Avem una bucată idee de la Carmen (v. comentariile la primul post pe tema asta), şi anume o petrecere interbelică. Ia să facem o încercare, să vedem dacă v-ar plăcea.

8 comments:

  1. Mitteluto, mi-am gasit siragul de perle al lung, lung, din la belle epoque, imi vine pin' la genunchi. Mai outfit ca asta nu exista... Nu mai trebuie nimic. Un strut in par, poate.

    Pina una alta - iata reteta marghilomanului, pe care o am de la un amic ambasador traitor in alte timpuri, cu care m-am intilnit ieri la Bookfest.
    Cantitaţi: 10 gr. cafea, 8 gr. zahăr, 70 ml apă, 30 ml. rom Jamaica. Se pune în ibric mai întii apa cu zahărul, cînd dă în clocot se adaugă romul şi cafeaua. Mai departe se respectă indicaţiile pentru cafeaua turcească. Unii spun ca e buna si cu coniac in loc de rom....

    Tot ‘mnealui mi-a dat si varianta mai etilica a retetei, care se pare formeaza partea ezoterica a acestei cunoasteri. Proportii : 70% Rom si 30% apa, în ceea ce priveste lichidul. Fara zahar pentru eroii cu vina tare. Cu, pentru cei mai efeminati. De regula se face la ibric, dar cine n-are chef de zat face la cafetiera. Atentie în acest caz - : din pacate romul trebuie amestecat cu apa, în caz contrariu se poate incendia :-))). La fel, merge si cu coniac, bun evident.

    PS - ceva f ciudat cu postarile la tine pe blog, o data din 100 imi iese sa postez cu Google account (dolma), se isca niste erori suparatoare... So, ma loghez cu contul de wordpress... tot eu sint!

    ReplyDelete
  2. Uite, vezi, de asta îmi place mie de tine... După ce îi dai înainte cu şiragul de perle şi reţeta marghilomanului, carevasăzică mărci identitare cât cuprinde, îţi aduci aminte să adaugi în P.S. că e vorba tot de tine, de parcă până a ajunge acolo nu te-ar fi recunoscut toată Mitteleuropa :) Buuun, acestea fiind zise reţinem reţeta şi încerc să văd ce se întâmplă cu setările la comentarii. Dar să ştii că marghilomanul merge cu portţigaret, neapărat!

    ReplyDelete
  3. chiar asa, bine zici, ce mi-o fi venit!?

    ReplyDelete
  4. casa are in dotare un ibric turcesc din alama si va asteapta, so, sa inceapa petrecerea!

    ReplyDelete
  5. Buuun, deci ibric este, tabacioc este, femei sunt, pentru cafea vorbim cu domnul Florescu, guleai mai lipseşte! A, da, şi parcă mai era ceva: blondo, tu mai ai din horinca aia pe care ţi-au oprit-o la vamă? Că vin cred că ştiu de unde facem rost ;) Numai că încă n-a zis nimeni nimic de muzică, deşi am postat eu pe aici nişte chestii de of şi de aoleu. Aşa că cine are propuneri de playlist să fie generos şi nu le ţină numai pentru el, dacă nu vreţi să ne petrecem petrecerea ascultând romanţe din anii '30 :)

    ReplyDelete
  6. DUPA-AMIAZA UNEI FAUNE… 1.

    Muzica este (am) berechet, masinarii sa fie la care sa punem (cd si mp3)...

    Mai, entuziasmul a luat-o pe aratura! Ce vaz eu aici? De la interbelic cu staif la horinca traficata, hmmm... Ne faceam ca ne-a cumparat-o fata din casa de la precupetii din Halele de pe Cheiul Dambovitii, ca sa avem cu ce omeni tamplaru' cind o veni sa ne repare pergola din gradinita cu trandafiri. Stiti doar ca a cazut pe drepata dupa potopul de azi toamna, s-a-nfundat pamantul. Aaaaa, ca-mi amintii, draga de tante Rita, a vrut cu tot dinadinsul sa ne bucuram de floricelele ei si dupa ce n-o mai fi ea. Pai sa fie sigura ca asa e, uite, ne intilnim taman cind trecura 6 ani de la....Merci de tout coeur, chere tante, tes roses gardent ta memoire a merveille, elles sont si exquises, si gracieuses, tout a fait comme toi...
    In fine, Georges o sa se bucure teribil de ce-o mai raminea in sticla aia, ca stiu ca nu bea doar Martell, cum se boiereste el pe la Cancelarie, nu mi-a zis Evdochia ca i-a cerut de mai multe ori cheia de la magazie ? Pai de ce credeti ?? Chere Mittelle, ai grija, parca si tu aveai niste probleme cu Maxim al tau, tin minte cind am fost cu toatele la cununia Jeannei la Bistrita si ai plins rau de dimineata, a doua zi. L-ai gasit sforaind sub masa din antreu, "beat mort ca un taran mojic" (uite, tin minte ca ieri cum ai zis atunci), alaturi de primarul din Surdesti, fratele nasului, ca venise acela cu un butoi de horinca de pe la ei. Noroc ca Georges fusese retinut la Minister in simbata aia, pentru ca, draga mea, cunosc slabiciunea lui ascunsa pentru alcoholuri din astea grotesti, si parca vad ca pateam la fel... Las'ca si Jeanne n-a fost chiar o doamna, sa aiba la nunta ei asa invitati de duzina, ca nu sintem orisicine in Bucuresti...

    PS. Ei, mai mai gindesc sa adaug pe lista un punch si ma preocup de reteta. Tre' sorbit cu manusi lungi.

    ReplyDelete
  7. DUPA-AMIAZA UNEI FAUNE… 2.

    Lauriana, ma chere (ce inspiratie a avut taticu cind ti-a pus numele asta, dupa calugarita de la Varatic care ne facea peltea de caise mie si lui Mitty cind eram de-o schioapa si tu nu erai inca pe lume, da’ n-ai mai prins-o ca a murit e friguri chiar dupa nasterea ta), te mai curteaza fiul negustorului de coloniale, ala cu magazin linga parcul Bibescu ? Sa stii ca mie tot « domnul profesor » imi place mai tare. E asa de distins, asa de fin, cind merge cu cartile sub brat pe linga Cismigiu, spre liceu… Il zaresc de la geamul cafenelei lui Aristide, peste drum, in fiecare joi dupa-amiaza. Aflu de la Mitty ca i-ai scris sa nu se mai gindeasca la tine. Esti sigura ca e bine ce faci ?? Uite, eu si Mitty ne-am luat barbati de carte, de cariera, au dat din coate si fiecare a ajuns pe undeva. Sint vazuti bine si la Curte, Georges e mai tot timpul chemat de Carol sa-si dea cu parerea despre diferendul ala cu rusii (de s-ar termina odata, ca vine noaptea rupt de la sedintele alea si cu un iz de parfum gretos pe haine – nu stiam ca regele isi da cu asa dulcegarii, G. zice ca abia poate respira in preajma lui – o fi gustul Lupeascai, ce sa zic…). Cica dupa ce se termina mandatul lui Ariesescu de la Externe, o sa-l aiba in vedere pe Georges in functie, il place si Carol, il place si seful Camerei, Olimpiu Mezincescu, ar fi ceva sanse.
    Da’ sa ma intorc. Asta era, draga sora, astia sint oameni cu care sa te mindresti in familie. Te rog mult sa pregeti, sa pregeti, pentru ca trebuie sa faci pasul cit de curind, totusi, iar eu una nu sint multumita cu acel Oreste Paun sau cum il cheama, oriciti bani ar invirti. Negustorii au doua cai in fata – bani, bani si iar bani sau falimentul, asa zice taticu, stii bine. Un profesor pleaca de la catedra cu rivna si ambitie, si azi-miine auzi de el mare om in stat… Stii bine, cherie, ca ai nostri au avut asta in singe tot timpul. Sa ajungi un om cu nume e mai mare lucru decit sa ai bani, in timpurile astea in care tot taranu se imbogateste daca vinde iaurt in piata (bine, oricum, ca avem mosiile mamei, din Buzau si Neamt).
    Te las, petite sœur, dar pentru Dzeu, aie pitie de ta vie et de ton avenir, « les choses du cœur passent comme les feuilles mortes de l’automne ». Nu era asta vorba Geraldinei, cu care incheia orice citat din romanele de amor, cind faceam cu ea franceza la Pensionat de Saint-André-de-la-Croix ? Nu cred ca ai uitat asa repede.

    ReplyDelete
  8. Mai vrem asa dupa-amieze cu faune. Ce faune! Si masinarie in dotare este. Deci avem de toate. Street Delivery de la balcon in direct peste citeva zile. Poftiti, poftiti, ca preambul la petrecere.

    ReplyDelete