Ca să vedeţi că nu vorbesc prostii şi că această poveste a caselor poate fi chiar mai coşmarescă decât spuneam (şi îmi imaginam) eu, daţi un click pe linkul de aici. Partea bună a acestei istorii este că Oanei probabil îi va creşte considerabil moralul aflând că vânătoarea ei de case şi ofertele bizare cu care a avut de-a face au fost de fapt a walk in the park, iar eu ajung să cred, încet-încet, că trei luni jumate de alergat prin oraş şi renovat poduri nu sunt o alternativă chiar atât de proastă, până la urmă. Pe de altă parte, acum avem dovada clară că dificultăţile locative n-au nimic de-a face cu xenofobia, deci ne putem apuca de întemeiat Asociaţia Chiriaşilor Exasperaţi fără Frontiere. Şi, în sfârşit, morala: vreţi să vă stabiliţi la Paris? Faceţi-vă prieteni!
No comments:
Post a Comment