Bun, Ana m-a luat la rost pentru ultimele trei posturi: că, adică, ce-i cu atâtea vaiete şi lacrimi şi despărţiri şi nu ştiu ce, lucruri vesele nu se mai află? Acuma, cred că mi-ar fi puţintel cam dificil să găsesc, de pildă, un tango vesel - e adevărat că uneori versurile pot fi ele mai şăgalnice, aşa, dar muzica... Drept pentru care, am făcut o voltă şi am trecut la milonga - şi nu orice milonga, ci taman cea care îmi serveşte mie drept sonerie la telefon, spre disperarea tuturor celor care se întâmplă să fie în apropiere. Şi, întru aducere-aminte de vremea când tangoul era încă la începuturi, o chestie trăsnită, migrantă, eteroclită şi men-only, iată şi ilustraţia.
absolut formidabil ! emotionant... dar stii ce ? daca era un cuplu hetero nu era asa, emana ceva superb si dureros din perechea asta, sau din muzica, sau din miscarile lor ritoase, maestre si nesenzuale, cind de fapt contextul este... nu stiu daca a iesit un moment vesel, e unul care de nostalgii...
ReplyDeleteEi, așa mai da! Ce poate face o voltă :)
ReplyDeleteFain de tot. Mulțumesc!
M-am uitat de multe ori la ei şi nu-mi dau seama care e filozofia din spatele acestei poveşti sau dacă există măcar o filozofie sau doar plăcere pură, devenită pură după ce toate dificultăţile care ţin de tehnică au dispărut. Sunt multe feluri de a privi ce fac ei: e şi glumă, şi joc, şi provocare, şi istorie, şi nostalgie... Dar poate cel mai mult e libertate. Sau cel puţin aşa văd eu.
ReplyDeleteSi eu m-am uitat de multe ori. O fi libertatea de a face ce îți place. De a fi tu însuți. De a face ceea ce știi tu să faci mai bine.
ReplyDeleteCând dai impresia că este simplu, că e ca o joacă de copii, păi asta mi se pare măiestrie curată. Apropiere de mișcarea desăvîrșită. De aia cred ca e atît de frumos și de emoționant.