Caut locuinţă. La Paris - partea întîi

Cîndva pe la începutul lui octombrie 2010

Tot timpul cît am stat la Paris, anul trecut, dar şi acum, n-am scris decît în două locuri: în biblioteci şi-n cafenele. Acum bibliotecile ies din discuţie, cel puţin pînă o să-mi găsesc în sfîrşit casă – sau ceea ce trece aici drept casă, adică o cămăruţă cît o debara, eventual cu wc-ul pe palier, dacă nu cumva, ca un lux suprem, deşi îndoielnic, e instalat intra muros, după vreo perdea care face oricum imposibilă orice întreprindere dacă nu eşti singur acasă şi pe picior de plecare. Ieri a fost un fel de climax al acestei experienţe locative, cu o văgăună infectă de pe o stradă foarte simpatică, dintr-o zonă superbă; atîta doar că frumuseţea se oprea brusc la uşa respectivului immeuble haussmanien, după care urma un gang, după care un grilaj, după care nişte scări, după care o pasarelă, după care alte scări, semănînd suspect de mult cu ieşirea de incendiu dintr-o clădire abandonată, pînă sus la cucurigu, unde totul sfîrşea apoteotic cu o uşă şubredă dincolo de care se găsea un soi de vestiar delabrat. Aşa că am făcut stînga împrejur şi am depăşit la trap coada de potenţiali chiriaşi care se întindea pe vreo două etaje – francezi, în majoritate, şi nepărînd deloc tulburaţi de peisaj. Ba erau chiar indignaţi că nici măcar n-am vrut să las „dosarul”, această invenţie cretină a proprietarilor parizieni, un fel de combinaţie între o cerere de rezidenţă, actele pentru un dosar de angajare şi un contract premarital. Şi totul se întîmplă în felul următor: după ce stai ore-n şir la coadă să vezi chiţimia – nu că ar fi mare lucru de văzut, în majoritatea cazurilor –, te cari şi le laşi hîrtiile, ca să le studieze ei în linişte după o metodă compare and contrast treizeci de dosare. Iar apoi te sună. Sau nu. În plus, pe toată durata procesului au aerul că-ţi fac o imensă favoare. Aşa că în clipa asta singurul lucru pe care mi-l doresc e să se întoarcă fostul meu proprietar din Provence şi să se răzgîndească în privinţa camerei pe care mai întîi a avut-o, apoi n-a mai avut-o şi e foarte posibil s-o aibă iar, dacă fiu-său se hotărăşte totuşi s-o elibereze în viaţa asta.